Nivelul prețurilor din România, față de cel din statele UE
Nivelul prețurilor din România s-a situat în 2017 la 52% din media UE, potrivit datelor comunicate de Eurostat pentru anul 2017 referitor la costul relativ

Petro Poroşenko i-a cerut joi lui Vladimir Putin eliberarea deţinuţilor politici ucrainieni aflați în închisorile ruseşti şi în teritoriile ocupate. Solicitarea a fost făcută în timpul
PNL și USR cer demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după ce acesta a fost condamnat joi la trei ani
Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și șase luni cu executare în Dosarul angajărilor fictive. Este prima sentință pronunțată în acest caz, liderul
Comisia Europeană s-a declarat joi îngrijorată de evoluțiile actuale din România, de modificările aduse Codului de procedură penală, precum și celorlalte legi ale Justiției. Declarația lui
Procurori și polițiști au efectuat joi percheziţii la spitalele Universitar, Colentina şi Cantacuzino din Capitală, precum şi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din Giurgiu, într-un
Guvernul Dăncilă aprobă miercuri suplimentarea bugetul municipiului Alexandria, din județul Teleorman, cu 3,94 milioane de lei. Banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia
Bucureştiul este capitala europeană cea mai expusă cutremurelor, iar inundaţiile care se pot produce frecvent în ţară îi afectează în special pe cei mai săraci
Nivelul ridicat de birocratizare legat de proiectele cu finanţare europeană presupune derobarea de responsabilitate şi duce la o absorbție redusă a fondurilor europene, potrivit oficialilor
Documentul pregătit de Comisia Europeană în pregătirea mini-summit-ului unor lideri UE care va fi organizat, la solicitarea cancelarului german Angela Merkel, în week-end la Bruxelles,
Aproape cinci generații sunt necesare pentru ca o persoană născută într-o familie săracă din OECD să obțină venitul mediu din țara sa, potrivit studiului „S-a
Un funcționar public din Japonia, în vârstă de 64 de ani, a fost sancţionat pentru că a plecat mai devreme în pauza de masă. Şefii
Jandarmeria vrea să cumpere, în perioada următoare, grenade fumigene, cartuşe pentru antrenament cu efect de marcare, dar şi grenade de mână cu efecte speciale, acustice
Ziua internațională a Dunării va fi însoțită în data de 28 iunie 2018 de dezbateri privitoare la prioritățile României pe perioada în care va deține
Partidul Popular European (PPE) este revoltat de decizia de invalidare a mandatului primarului ales în mod democratic la Chișinău, Andrei Năstase. În urma anunțului Judecătoriei
Comisia Europeană (CE) a decis ca, începând de vineri, o serie de produse americane să fie taxate la vamă cu 25%, valoarea tarifelor ridicându-se la
Fostul ministru al Transporturilor Dan Șova (PSD) a fost condamnat de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție la o pedeapsă de trei ani
Comisia Europeană a anunțat miercuri că președintele Jean Claude Juncker va găzdui duminică, la Bruxelles, un mini-summit pe tema emigrației. Reuniunea este organizată cu câteva
Deputaţii au adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit. Decizia, anunță
Reformele structurale din ţările membre UE ar putea fi încurajate prin înfiinţarea unui fond special, care să ofere acestora stimulente financiare în acest scop, potrivit