mobi

Candidatul reformist Massoud Pezeshkian a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Iran, devansându-l pe ultraconservatorul Said Jalili, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne de la Teheran. Deputatul Pezeshkian, scrie Agerpres, a strâns peste 16 milioane de...
6 iulie, 2024
Revoltă uriașă printre șoferi din cauza ordonanței care prevede că cei care refuză să sufle în drugtest sunt lăsați fără permis până vin rezultatele testelor biologice. Iar asta poate dura luni de zile. Cu atât mai mult cu...
5 iulie, 2024
Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, despre impactul economic al închiderii circulației pe Valea Oltului: „Este regretabil felul în care am aflat că Valea Oltului, principala arteră economică rutieră a României, se închide timp de o...
5 iulie, 2024
Iaşiul își consolidează poziția de gazdă a celor mai puternice turnee de tenis din România, prin organizarea celor două competiții la care Catena este sponsor: Concord Iași Open ATP Challenger 100 și UniCredit Iași Open WTA 250. Concord...
5 iulie, 2024
Compania de stat SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie), deținută integral de statul român prin Ministerul Energiei, a anunțat vineri că a pus în funcțiune parcul fotovoltaic Dărvari 2 din județul Prahova, cu o putere instalată...
5 iulie, 2024
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât vineri scăderea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75 la sută pe an, de la 7,00 la sută pe an, începând cu data de 8 iulie...
5 iulie, 2024

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: