mobi

Mergând pe o subțire linie diplomatică, premierul italian Giorgia Meloni se află în China, unde va sta până miercuri. Politico scrie că premierul Italiei are în plan să atragă investiții ale companiilor chineze, dar fără a-și face economia...
29 iulie, 2024
Polițistul Cezar Bucur (foto) a dat în judecată Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București, contestând documentul ce reglementează ținuta personalului care nu poartă uniformă, relatează Fanatik. Normele respective îi obligă pe angajații bărbați ai Direcției...
29 iulie, 2024
UE a înregistrat un număr record de potențiale fraude și cazuri de etichetare greșită a uleiului de măsline în primul trimestru al acestui an, ca efect, scrie The Guardian, al presiunile inflaționiste care au alimentat o creștere a...
29 iulie, 2024
PSD conduce în intenţia de vot cu 33%, urmat de PNL cu 23%, potrivit unui sondaj de opinie realizare de CURS în luna iulie, pe un eşantion de peste 1.600 de persoane. Diferenţa dintre AUR şi Dreapta Unită...
29 iulie, 2024
Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) consideră că magazinele online românești ”sunt model de conformare fiscală și nu ar trebui să fie ținta acuzațiilor de evaziune”. În contextul declarațiilor recente din spațiul public privind posibilele noi măsuri fiscale...
29 iulie, 2024
Managerii din industria prelucrătoare previzionează pentru următoarele trei luni o stabilitate relativă a volumului producţiei și a numărului de salariaţi, acompaniate de o creştere moderată a preţurile produselor industriale, conform datelor publicate luni de către INS. Tendinţele în...
29 iulie, 2024

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: