Bursa de la București a închis săptămâna pe minus
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de vineri pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 30,94 milioane

România a produs, în primele nouă luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,024 milioane de tone echivalent petrol (tep), cu 79.300 tep mai
UE va solicita Beijingului răspunsuri cu privire la informațiile potrivit cărora o companie cu sediul în China produce drone militare destinate utilizării în războiul Rusiei
Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului au ajuns, sâmbătă dimineață, la un acord provizoriu privind bugetul UE pentru 2025. „Parlamentul a ajuns la un acord
Rusia a informat Austria, vineri, că va suspenda livrările de gaz prin Ucraina sâmbătă, o decizie care semnalează sfârșitul iminent al fluxurilor de gaz ale
Cancelarul Germaniei Olaf Scholz, l-a informat vineri pe președintele României Klaus Iohannis, cu prilejul vizitei sale oficiale la Berlin, cu privire la discuția telefonică avută