Guvernul se pregăteşte de schimbarea estimărilor pe 2012. Boc: România va fi afectată de ce se întâmplă în Europa şi în lume
„Cele de se întâmplă în Europa şi în lume vor afecta România în anul 2012 şi am spus acest lucru încă din luna iunie, când

Fostul ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, şi patronul Energy Holding, Bogdan Buzoianu, sunt cercetaţi de procurorii DIICOT într-un dosar nou privind fraudarea companiei Hidroelectrica,
Noile miscari populare aparute sau in diferite nivele de organizare au adus in agenda zilei multe fenomene politice, care intra cu destula intarziere in mentalul
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat, în luna septembrie, cu 0,5 puncte procentuale faţă de august şi a ajuns la 3%, a
„Membrii board-ului (FMI – n.r.) încurajează autorităţile să continue ferm reformele structurale pentru că există îngrijorări legate de posibile presiuni politice care să îngreuneze acest
Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat joi a doua evaluare a acordului de tip preventiv şi va pune la dispoziţia României o