mobi

Avem in Europa doua guverne conduse de tehnocrati. In ambele cazuri acesti tehnocrati au devenit premieri nu pentru ca au fost alesi de electoratele respective, ci din cauza unui esec institutional, care poate fi atribuit sistemelor politice, economice...
18 noiembrie, 2011
Prelungirea mandatelor primarilor în cazul organizării comasate în toamna anului viitor a alegerilor locale şi parlamentare se va face printr-o lege care va trebui adoptată în Parlament, a declarat vineri premierul Emil Boc, potrivit AGERPRES. „Dacă se va...
18 noiembrie, 2011
Mişcarea politică de dreapta „Noua Republică” ar putea deveni partid politic în martie anul viitor, a anunţat liderul ei, Mihai Neamţu vineri, în cadrul unei dezbateri. Neamţu spune că în doar câteva săptămâni mişcarea s-a extins până la...
18 noiembrie, 2011
Caricatură de Victor Eugen Mihai – VEM (Click pe imagine pentru mărire)
18 noiembrie, 2011
Ungaria a fost lovită din plin de agravarea crizei din zona euro, iar problemele celei mai îndatorate economii din Europa Centrală şi de Est ar putea indica un nou val de contagiune în regiune, afectată puternic şi în...
17 noiembrie, 2011
Aleşii locali ai coaliţiei la Putere nu vor să renunţe la banii pe care guvernul vrea să li-i ia printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă care ar urma să modifice Legea finanţelor locale. Guvernul contează pe circa 430...
17 noiembrie, 2011

Valoarea experienţei

Avem in Europa doua guverne conduse de tehnocrati. In ambele cazuri acesti tehnocrati au devenit premieri nu pentru ca au fost alesi de electoratele respective,

1000 de cuvinte

Caricatură de Victor Eugen Mihai – VEM (Click pe imagine pentru mărire)

Valoarea experienţei

Avem in Europa doua guverne conduse de tehnocrati. In ambele cazuri acesti tehnocrati au devenit premieri nu pentru ca au fost alesi de electoratele respective,

1000 de cuvinte

Caricatură de Victor Eugen Mihai – VEM (Click pe imagine pentru mărire)

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: