mobi

Liderii europeni sunt dezbinaţi şi mereu cu un pas în urma crizei datoriilor de stat, însă Banca Centrală Europeană a acţionat decisiv pentru stabilizarea pieţelor de credit şi are un rol „constructiv”, a afirmat un director al agenţiei...
15 ianuarie, 2012
Drama unei noi legi a Sănătăţii este că nimeni nu o vrea, decât dacă îi iese ceva din ea.
15 ianuarie, 2012
Peste 20 de persoane, dintre care 5 jandarmi și un jurnalist, au fost rănite, sâmbătă seara, în urma unor ciocniri violente, la un miting neautorizat la care au participat cel puțin 1.500 de protestatari, în Piața Universității din...
15 ianuarie, 2012
Agenţia Standard & Poor’s a retrogradat vineri seară ratingul a 10 ţări din zona euro – cea mai drastică decizie (deşi previzibilă) fiind retrogradarea Franţei. Pentru prima oară, Franţa pierde calificativul “AAA”, fiind coborâtă cu o treaptă,  la...
14 ianuarie, 2012
Franţa a pierdut, pentru prima dată, calificativul „AAA”, fiind retrogradată cu o treaptă, la „AA+”, de către agenţia de rating Standard and Poor’s, a anunțat vineri ministrul francez al Finanţelor, François Baroin, potrivit AFP, citată de Mediafax. Guvernul...
13 ianuarie, 2012
Liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Mate Andras, a afirmat, vineri, că un proiect de lege a sănătății ar mai putea fi votat în Parlament mai degrabă după alegerile legislative din noiembrie, în viitoarea legislatură. ”Nu cred că...
13 ianuarie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: