mobi

Premierul Emil Boc a numit-o pe consiliera sa pe probleme economice, Andreea Maria Paul (Vass), ca membru al Comisiei pentru privatizarea Hidroelectrica. Premierul a emis decizia marți și a publicat-o miercuri în Monitorul Oficial. În acordul cu Fondul...
1 februarie, 2012
„În 2010-2011, când spuneam că e nevoie de o alternativă, am fost tratat drept trădător, drept lipsit de loialitate! Acum, constat că au ajuns la vorba mea, deşi între timp s-a petrecut un congres al partidului, în care...
1 februarie, 2012
Discuţiile privind deficitul structural par a fi uitat un mic amănunt. Se vorbeşte şi se explică prea puţin “ce este şi ce vrea el”. Desigur nu este simplu, dar nici nu se poate lăsa “în ceaţă” o sintagmă...
1 februarie, 2012
„Se invocă că, în toţi aceşti ani, o putere reformatoare, cu viziune şi voinţă, a modernizat statul român şi că opoziţia prezentată de mult, inclusiv în forurile europene, şi pe nedrept retrogradă, antireformistă, blochează acest proces de modernizare...
1 februarie, 2012
„Noi credem că în sesiunea parlamentară de primăvară, UDMR trebuie să rămână consecventă şi foarte fermă în ceea ce priveşte proiectele şi priorităţile legislative şi priorităţile şi proiectele naţionale. Trebuie să păstrăm tot ce am construit în perioada...
1 februarie, 2012
Preşedintele Traian Băsescu a prezentat marţi seară, într-o conferinţă de presă, prevederile esenţiale ale Tratatului de disciplină fiscală în Europa, adoptat luni noapte la reuniunea informală a Consiliului European. „Iluzia traiului pe datorie s-a spulberat nu numai în...
31 ianuarie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: