mobi

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va avea, în 2012, un buget de aproape 2,33 miliarde de lei, sumă cu ajutorul căreia vor fi derulate 15 programe distincte, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES, Ministerul Mediului...
6 martie, 2012
Industria. I se datorează ieşirea din recesiune după 3 ani de criză. Dar cât de industrializată e, de fapt, România? Industria: un motor de creştere ţinut în relanti.  Din ce îi asigurăm spaţiu de creştere şi, până la...
6 martie, 2012
Dacia Lodgy, cel mai nou model al gamei constructorului auto de la Mioveni, a fost dezvăluit, marţi, în mod oficial, la Salonul Auto de la Geneva, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de către Carlos Tavarez, şeful...
6 martie, 2012
Guvernul a decis în şedinţa de marţi creşterea numărului de funcţionari care se vor ocupa de fondurile europene. Pentru Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU – unde omisia Europeană a întrerupt plăţile din cauza deficienţelor)...
6 martie, 2012
Statistica oficială a anunţat un PIB pe 2011 de 578.551,9 milioane lei, valoare cu 12,6% mai mare în termeni nominali şi cu 2,5% în termeni reali faţă de cea înregistrată în 2010. Rezultă că deflatorul folosit pentru conversia...
6 martie, 2012
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, luni, la TVR1, că vizează reducerea contribuţiilor la asigurările sociale cu 3 până la 5 puncte procentuale, în primul rând pentru salariaţi, dar şi pentru angajatori. „Am în vedere scăderea CAS, sigur pentru...
6 martie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: