Programul de guvernare pe care Victor Ponta îl prezintă Parlamentului
Viitorul Cabinet Ponta se angajează să reîntregească salariile bugetarilor și să returneze pensionarilor sumele oprite ilegal, în cursul anului 2012, însă nu avansează nicio dată

Cei doi candidaţi din turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa, Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande, s-au contrat violent miercuri în timpul unei dezbateri televizate
„Noi ne solidarizăm cu colegii noştri din UE şi, spre exemplu, nu vom da curs invitaţiei de a participa la summitul central şi sud-est european
Depășirea pragului de 4,40 lei pentru un euro pe fondul schimbărilor politice a creeat o emoție puternică. Cu toate acestea, contrar aparențelor, nu asistăm la
„Nimeni nu are în vedere crearea unui tampon între NATO şi Federaţia Rusă sau UE şi Federaţia Rusă utilizând Republica Moldova. De altfel, cred că
Victor Ponta, premierul desemnat, a anunţat joi că Victor Alistar nu se va găsi pe lista cabinetului sau, pe care o va prezenta luni în