„Copiloţii” şi miza pilotului
Nu, nu există nicio diferenţă între programul de guvernare al lui Victor Ponta şi cel al lui MR Ungureanu – raţiunea schimbării gărzii de la

Roman Copper Corp, firmă controlată de canadienii de la Bayfront Capital Partners, care a câştigat în luna martie licitaţia organizată de stat pentru privatizarea Cupru
Cabinetul cu care Victor Ponta s-a prezentat luni în faţa parlamentului a fost investit. Guvernul nou creat a primit 284 de voturi „pentru”, cu 8 mai mult decât numărul parlamentarilor din formaţiunile care au anunţat că-l vor sprijini (USL, UNPR şi Grupul minorităţilor), ceea ce înseamnă că 8 parlamentari de la PDL şi/sau UDMR au votat trecerea guvernului.
„Nu vom face modificări legislative prin asumarea răspunderii, ci prin votarea în Parlament” – a declarat, înainte de vot, în Plen, Victor Ponta.
Guvernul Ungureanu a făcut recurs, luni, în ultima zi de mandat, împotriva deciziei de vineri Curţii de Apel Târgu Mureş, care a suspendat executarea hotărârii
Cancelarul german Angela Merkel l-a contactat pe noul preşedinte francez François Hollande duminică seara, invitându-l la Berlin, în ciuda faptului că Merkel a militat pentru
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că îşi va depune, în cursul zilei de luni, demisia