mobi

Noul preşedinte francez, François Hollande, l-a numit marţi pe liderul grupului deputaţilor socialişti Jean-Marc Ayrault (62 de ani) în funcţia de prim-ministru, a anunţat secretarul general de la Palatul Elysee, Pierre-Rene Lemas, transmite AFP – citat de Agerpres....
15 mai, 2012
Negocierile pentru a forma un nou guvern grec au eşuat, iar poporul trebuie să meargă la vot din nou, scrie agenţia de presă bulgară Novinite. Runda finală de negocieri între liderii de partide care au câştigat locuri în...
15 mai, 2012
Ioan Mang, ministrul Educaţiei, a solicitat eliberarea din funcţie iar aceasta i-a fost aprobată – a anunţat luni seară premierul Victor Ponta. Potrivit premierului, gestul lui Ioan Mang survine în urma repetatelor acuzaţii de plagiat, care au invadat...
15 mai, 2012
Economia zonei euro a stagnat în primul trimestru, ca şi Produsul Intern Brut al UE, potrivit datelor prezentate marţi de Eurostat, surpriză plăcută pentru economişti şi pieţe, care anticipau intrarea blocului monetar în recesiune, relatează Reuters, citată de...
15 mai, 2012
Guvernul urmează să deblocheze 11.000 de posturi în Sănătate, din care un sfert sunt destinate medicilor, a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, într-un interviu publicat marţi de Mediafax. ”Hotărârea de guvern pentru deblocarea posturilor se află din nou...
15 mai, 2012
Statistica oficială a anunţat luni cifrele pe primul trimestru al anului 2012: suntem, potrivit datelor semnal despre PIB, în recesiune tehnică. E un bun prilej să aruncăm o privire pe structura economiei - cu motoarele unei creşteri care...
15 mai, 2012

Structura economiei româneşti: Pe care din cifrele lui 2011 poate conta creşterea din 2012

Statistica oficială a anunţat luni cifrele pe primul trimestru al anului 2012: suntem, potrivit datelor semnal despre PIB, în recesiune tehnică. E un bun prilej să aruncăm o privire pe structura economiei – cu motoarele unei creşteri care anul trecut era dătătoare de mari speranţe. Eventual să încercăm, privind sursele de creştere, pe ce mai putem conta în anul 2012.

Cu un rezultat provizoriu de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: