Victor Ponta l-a schimbat pe şeful de la Agenţia pentru Resurse Minerale
Premierul Victor Ponta l-a eliberat pe Alexandru Pătruţi din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) şi l-a numit în locul său

Fostul premier anunţă înfiinţarea unui ONG care s-ar putea numi „Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta”. Are şi un fel motto, care poate fi rezumat după cele
„Este clar că e nevoie de a retrezi interesul celor care fac parte din electoratul de centru-dreapta pentru o nouă investiţie de încredere, în toamnă,
Partea guvernamentală va finaliza până pe 15 iunie noi proiecte de reglementări desprinse din Legea dialogului social, referitoare la funcţionarea sindicatelor şi patronatelor, a Consiliului
Resentimentele faţă de măsurile de austeritate din UE şi imaginile cu protestele violente au făcut ca turiştii germani să renunţe la vacanţele în Grecia –
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a apreciat, luni seara, că pentru România exporturile reprezintă o soluţie de creştere economică esenţială în actuala conjunctură mondială. „Soluţiile