mobi

„Cazul s-a încheiat aici”, a declarat pentru Gândul ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, referindu-se la ancheta în cazul acuzaţiilor de plagiat privind teza de doctorat a premierului Victor Ponta. Ea pune astfel punct unui scandal care durează de mai...
23 iulie, 2012
Problemele financiare ale regiunilor din Spania este de aşteptat să se reflecte pe pieţele financiare, după ce un al doilea guvern local, în ultimele trei zile, a cerut ajutor de la stat. Duminică, provincia Murcia a solicitat ajutor...
23 iulie, 2012
Banca Nationala a gazduit recent o dezbatere referitoare la perspectiva de crestere economica in Romania, rolul politicii monetare si a cursului de schimb. Ca si in alte dati s-a remarcat ca nivelul de economisire interna este scazut in...
23 iulie, 2012
Prin Ordonanța 41, de modificare a legii referendumului, guvernul a eliminat din modelul proceselor-verbale contabilizarea separată a „numărului total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă”, dar şi a „numărului...
23 iulie, 2012
Euro este ireversibil, iar Banca Centrală Europeană (BCE) nu are vreun tabu când este vorba să îl protejeze, inclusiv în reanalizarea unei opinii referitoare la creditorii băncilor cu probleme financiare, a declarat preşedintele instituţiei, Mario Draghi într-un interviu...
22 iulie, 2012
În prima treime a acestui an, economia germană a înregistrat un surplus de aproape 60 miliarde euro în comerțul exterior, potrivit rezultatelor definitive detaliate publicate de Eurostat. Este un rezultat superior sumei tuturor celorlalte economii UE care au...
22 iulie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: