mobi

Naţiunile cu probleme din zona euro se află, în cel mai bun caz, la jumătatea drumului pentru corectarea dezechilibrelor economice, care au contribuit la criza datoriilor, anunţă agenţia Moody’s, citată de publicaţia The Telegraph. Analiştii de la agenţia...
22 august, 2012
Decizia CCR de invalidare a referendumului și de readucere la Cotroceni a lui Traian Băsescu oficializează finalul unei încleștări în care România a suferit prejudicii atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Prejudicii pe plan Intern:...
22 august, 2012
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că este nevoie de presiune publică pentru ca Traian Băsescu să demisioneze, el arătând că acesta nu mai este un preşedinte legitim al României şi doar astfel poate fi convins să...
21 august, 2012
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că doreşte ca sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale în cazul referendumului din 29 iulie să aibă loc cel mai târziu vineri, precizând că plenul „va lua...
21 august, 2012
Liderii USL și-au reanunțat marți seară unitatea și decizia de-a rămâne împreună în urma deciziei CCR de-a invalida referendumul de demitere a lui traian Băsescu. Într-o declarație de presă, menită să demonstreze că încercarea eșuată de demitere a...
21 august, 2012
Tensiunile politice se vor reduce numai temporar, după decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului, urmând să revină la nivelul de dinainte de suspendarea preşedintelui, se arată într-o notă a Raiffeisen Bank citată de Mediafax. Reacţia pieţei a...
21 august, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: