Arieratele bugetare ale statului au crescut cu 20 mil. lei într-o singură lună
Arieratele bugetare totale ale statului au crescut cu 7,6%, sau cu peste 19,7 milioane de lei, în aprilie 2021 față de luna anterioară, până 278,94

Agenţia de rating Standard & Poor’s a reconfirmat vineri la „BBB minus /A-3” ratingul României pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi
Obligativitatea de a emite facturi beneficiarilor pentru vânzările online efectuate de firme o să dispară începând din iulie 2021, conform unui proiect de OUG inițiat
Acțiunea prin care statul a început să se împrumute ceva mai consistent la proprii cetățeni ar fi fost cât se poate lăudabilă dacă nu ar
Societățile comerciale care datorează dobânzi și penalități pentru impozitele și taxele restante la data de 31 martie 2020 mai au doar câteva zile pentru a
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, în luna decembrie 2020. Împrumuturile se vor face prin