ministerul educatiei

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică Profilul profesional al managerului școlar (al directorului de școală), document care conturează rolul directorului de școală ca lider educațional și manager al organizației școlare, responsabil de dezvoltarea unei culturi...
14 martie, 2026
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat vineri noile programe școlare pentru învățământul liceal, marcând o reformă curriculară semnificativă, prima după aproape două decenii, potrivit ministrului Daniel David (foto). Ordinul de aprobare stabilește cadrul pentru disciplinele din trunchiul comun...
19 decembrie, 2025
Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordin ce propune încheierea de parteneriate între şcoli, pentru reducerea decalajelor educaționale și sprijinirea unităților de învățământ cu resurse insuficiente sau din zone defavorizate. Parteneriatul poate fi încheiat...
23 noiembrie, 2025
Ministerul Educației și Cercetării a transmis, într-un comunicat, că mărirea normei didactice cu două ore de predare pe săptămână permite elevilor o mai mare interacțiune cu profesori-titulari. Amintim că, Legea fiscal-bugetară nr. 141/2025 prevede că norma didactică de predare...
22 august, 2025
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică un proiect de HG privind cadrul pe baza căruia tinerii ar putea fi beneficia de burse pentru studiile în străinătate. Ministerul propune ca finanțarea burselor să se realizeze de...
6 mai, 2025
Numărul elevilor care beneficiază de bursă de merit este de aproximativ 500.000, conform centralizării situațiilor trimise la Ministerul Educației de inspectoratele școlare.   Comunicatul MEN nu conține și informații privind mediile, pe tranșe, pentru care se acordă aceste...
29 octombrie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: