ministerul afacerilor externe

Autoritățile române colectează, în această perioadă, propuneri de la instituții publice și mediul de afaceri, pentru protecția categoriilor de mărfuri românești în contextul negocierilor dintre Statele Unite și Uniunea Europeană privind Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii (PTCI),...
26 iulie, 2013
Ministerul român al Afacerilor Externe cere respectarea fermă a principiului liberei circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeană şi a libertăţii de stabilire pentru toţi cetăţenii europeni, a informat MAE, într-un comun icat emis miercuri. ”Ministerul Afacerilor Externe reiterează...
15 august, 2012
Premierul Victor Ponta a participat joi la Consiliul European de la Bruxelles în calitate de șef al delegației românești, la capătul unei dispute cu președintele Traian Băsescu. Mecanismul prin care premierul a devenit reprezentantul României este, însă, unul...
28 iunie, 2012
Comisia interministerială pentru recuperarea creanţelor Rompetrol va reanaliza, până în 5 aprilie, punctul de vedere românesc în negocierile cu acţionarul majoritar, compania de stat kazahă KazMunayGaz, după ce premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a decis, marţi, relansarea procesului de negociere,...
27 martie, 2012
Președintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, este propunerea PDL pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, în locul prim-vicepreședintelui PDL, Teodor Baconschi, susțin luni surse citate de Mediafax, după o întrevedere a liderilor democrat-liberali. Propunerea urmează să...
24 ianuarie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: