mihai fifor

Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a anunțat că Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi lansat anul viitor și a dat indicii despre tipul de investiții ale acestuia „’Prin Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții pe care îl...
30 iulie, 2017
Ministerul Economiei va supune dezbaterii publice legea Minelor, pe cea a Apelor Minerale şi legea privind redevenţele, a anunțat ministrul Mihai Fifor (foto), duminică, citat de Agerpres. „În săptămânile imediat următoare, noi avem intenţia ca undeva până la...
30 iulie, 2017
Senatorul PSD Mihai Fifor a fost propus de Liviu Dragnea să preia conducerea Ministerului Economiei. El este licenţiat în Filosofie, doctor în Antropologie Socială şi a urmat cursuri la Colegiului Naţional de Apărare şi a Academiei de Poliție....
28 iunie, 2017
Președintele României a semnat miercuri Decretul prin care se ia act de demisia domnului Ioan Rus din funcţia de  ministru al Transporturilor, și a transmis premierului că respinge numirea lui Mihai Fifor (foto) în funcţia vacantă la guvern....
15 iulie, 2015
Premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a senatorului PSD Mihai Fifor (foto) în funcţia de ministru al Transporturilor, anunță Mediafa, care citează surse guvernamentale. Mihai-Viorel Fifor are 45 de ani, este senator de...
22 iunie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: