microsoft

Clienţii comerciali sau cei din sectorul public din Uniunea Europeană (UE) ai Microsoft vor putea să proceseze şi să-şi stocheze toate datele pe teritoriul comunitar, se arată într-un comunicat al companiei, transmis vineri agentiei AGERPRES. „Cu alte cuvinte,...
9 mai, 2021
Microsoft Corp este în negocieri avansate pentru a achiziţiona firma de inteligenţă artificială şi tehnologie de recunoaştere a vorbirii Nuance Communications, o tranzacţie evaluată la aproximativ 16 miliarde de dolari. Nuance, cunoscută pentru softul de recunoaştere vocală Dragon,...
12 aprilie, 2021
Peste 20.000 de organizaţii din Statele Unite au fost compromise prin accesarea de către hackeri a sistemelor lor informatice prin intermediul unor vulnerabilităţi ale softului de email al Microsoft, Outlook, a declarat o persoană apropiată guvernului american, scrie...
7 martie, 2021
Microsoft a raportat un profit record și vânzări mai mari cu 12%, pentru primul trimestru fiscal, ce s-a încheiat în septembrie, rezultatul depășind estimările analiștilor, scrie Bloomberg. Creșterea a fost susținută în special de majorarea cererii pentru serviciul...
28 octombrie, 2020
Tik Tok și Oracle vor deveni parteneri de afaceri în Statele Unite ale Americii, o înțelegere menită să pună capăt îngrijorărilor Administrației Trump privind faptul că aplicația chineză ar reprezenta un pericol pentru securitatea națională, scrie cnn.com, citând...
14 septembrie, 2020
Un sfert de miliard de oameni și-ar putea pierde locurile de muncă în acest an, a avertizat președintele Microsoft, Brad Smith, adăugând că aceștia vor avea nevoie să își dezvolte noi abilități pentru a-și păstra jobul sau a-și...
19 iulie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: