merkel

Liderii Germaniei, Franței și Italiei parcurg o serie de întâlniri bilaterale pentru a ajunge la un acord privind problema imigrației înainte de sesiunea Consiliului European de la sfârșitul lunii. În acest context, cancelarul german Angela Merkel a transmis implicit,...
17 iunie, 2018
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat sâmbătă, într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, că exclude posibilitatea unei relaxări a datoriei Italiei și că principiul solidarităţii între ţările membre ale zonei euro nu înseamnă o împărţire a datoriilor. Declarația a...
3 iunie, 2018
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, sâmbătă, că sfârşitul Războiului Rece nu a echivalat cu instaurarea păcii pe întreg continentul european, dovadă fiind încălcările repetate ale armistiţiului din estul Ucrainei. ”Ucraina ne îngrijorează, iar în cadrul Formatului Normandia,...
13 mai, 2018
Pentru menținerea acordului nuclear, Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziţie clară şi să garanteze că interesele Iranului nu vor fi încălcate, i-a solicitat preşedintele iranian, Hassan Rouhani, cancelarului german Angela Merkel. Cei doi au avut joi o...
11 mai, 2018
„Europa trebuie să își ia destinul în propriile mâini”, a declarat Angela Mergel joi, în timpul discursului susținut cu ocazia decernării premiului Charlemagne. „Aceasta este sarcina viitorului. Europa nu se mai poate baza pe ajutorul SUA pentru a...
10 mai, 2018
Puncte cheie: Zilele acestea au adus discursuri şi luări de poziţie importante, mult aşteptate, ale principalilor „scenarişti, regizori şi actori” ai preconizatei reforme a Uniunii Europene, Emmanuel Macron şi Angela Merkel. Pe măsură ce se clarifică viziunile asupra...
19 aprilie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: