mcv

Aflat în vizită oficială la București cu o delegație a legislativului german, Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, a declarat vineri că nu a solicitat o întrevedere cu premierul român, Victor Ponta, întrucât acesta ar...
30 octombrie, 2015
Premierul Victor Ponta s-a aflat marţi la Strasbourg, unde a pledat, în întâlnirile cu oficiali europeni, pentru ”eliminarea discriminării faţă de România şi Bulgaria”, exprimată prin existenţa MCV. „România şi-a îndeplinit cea mai mare parte din obligaţiile pe...
28 aprilie, 2015
Ridicarea MCV este pentru prima dată menţionată în mod oficial într-o declaraţie comună cu un reprezentant al Comisiei Europe. Preşedintele Klaus Iohannis a spus joi, într-o conferinţă de presă comună cu Jean-Claude Juncker, că „în următorii ani, pe...
16 ianuarie, 2015
Bulgaria ar putea rămâne singura ţară vizată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene, a declarat joi ambasadorul britanic la Sofia, Jonathan Allen (foto), care a sugerat că UE ar putea renunţa în viitorul apropiat la...
8 ianuarie, 2015
Corina Creţu şi-a preluat mandatul de comisar de o lună de zile, a făcut deja două vizite în România şi şi-a intrat în noul rol. Într-un interviu acordat cursdeguvernare.ro, înaltul oficial european se distanţează, prin răspunsuri, de multe...
3 decembrie, 2014
Echipa de experţi ai Comisiei Europene şi-a încheiat vineri misiunea de evaluare în cadrul Mecanismului special de monitorizare, după ce a discutat probleme cu reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul justiţiei şi ai societăţii civile. Experţii au discutat, în...
26 septembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: