maxim

Luni, 23 iulie, euro trece la cursul BNR peste 4,6 lei, depășind nu doar maximum-ul istoric, ci și pragul psihologic al schimbării de cifră. De la începutul acestui an, leul a pierdut 19% din valoare față de forintul...
23 iulie, 2012
Gradul de neangajare în zona euro a fost în luna februarie a acestui an de 10,8%, faţă de 10,7% cât a fost în luna ianuarie şi faţă de 10%, cât a fost în februarie 2011, indică un comunicat...
2 aprilie, 2012
Tariful maxim pentru serviciile de terminare a apelurilor în reţele de telefonie mobilă va fi de 4,05 eurocenţi pe minut, începând cu 1 ianuarie 2012, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, citat...
27 decembrie, 2011
Principalele trei agenții internaționale, Standard & Poor’s, Moody’s şi Fitch, au confirmat ratingul AAA pentru Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară (FESF), a anunţat sâmbătă FESF, potrivit AFP, citată de Mediafax. Ratingul, cel mai bun posibil, a fost confirmat...
29 octombrie, 2011

Cursul de schimb la noul prag: România față în față cu competitivitatea celorlalte țări Central și Est-Europene

Luni, 23 iulie, euro trece la cursul BNR peste 4,6 lei, depășind nu doar maximum-ul istoric, ci și pragul psihologic al schimbării de cifră.

De la începutul acestui an, leul a pierdut 19% din valoare față de forintul unguresc, 14% față de zlotul polonez și 8% față de coroana cehă. Aproape toată atenția s-a îndreptat spre instabilitatea politică, factor important, dar nu și

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: