masuri

Asociaţia Oamenilor de Afaceri (AOAR) dezaprobă măsurile de creştere a taxelor şi impozitelor anunţate de Guvern pentru anul 2014, printre care creșterea accizei pentru combustibili, întrucât afectează, direct şi indirect, întreg mediul de afaceri. Comunicatul AOAR precizează că...
11 noiembrie, 2013
Din informațiile existente până la această dată nu pot califica bugetul pentru anul 2014 decât ca pe unul de supraviețuire. Departe de a fi un buget al dezvoltării, nu îl pot considera nici măcar ca pe un buget...
7 noiembrie, 2013
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la cea de a XXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, că se inventează din nou taxe și impozite care să aducă bani la bugetul de stat pentru a...
6 noiembrie, 2013
Moneda euro a atins săptămâna trecută cel mai ridicat nivel de după luna noiembrie 2011. Aprecierea monedei unice este stimulată de deprecierea dolarului în condițiile în care piețele financiare nu se așteaptă ca Rezerva federală americană să-și reducă...
30 octombrie, 2013
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, finanțat din fonduri europene, va fi simplificat la 14 măsuri sectoriale, de la 24, câte sunt în PNDR 2007-2013 , a declarat, joi, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Achim Irimescu. România...
19 septembrie, 2013
Banca Națională a României a luat măsuri restrictive pe piața de capital înainte de criza economică și a încurajat cererea agregată când România se afla în recesiune, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o prezentare susținută luni, la forumul...
2 septembrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: