Cristian Grosu / Un doctorat cu prim-viceguvernatorul: noua mare problemă a economiei private
Pare halucinant că nu știm azi cum va arăta fiscalitatea peste 3 luni? și că n-am știut acum 6 luni cum o să arate azi?

România s-a poziţionat în UE drept ţara cu cele mai mici venituri publice raportate la PIB iar în 2017 vom înregistra un nou record negativ
Discuţia privind mutarea contribuţiilor plătite din salariu de la sistemul actual, parţial la angajat şi parţial la angajator, integral pe seama salariatului are conotaţii mult
Marți, 19 septembrie 2017: cinci ore și jumătate de dezbateri, o temă și trei direcții: -Reforma iminentă a UE: România și „nucleul dur”. Adecvare, politici,
Creşterea economică a României ar urma să se păstreze mult peste pragul de 5% până în anul 2020 iar avansul în euro al PIB se
Situația drepturilor salariale din MApN a fost cea care, oficial, a provocat demisia ministrului Adrian Țuțuianu. Blocați în controversa disponibilităților financiare pentru plata soldelor, a