Temele false care au ocupat agenda publică în 2011
Partidele de la guvernare şi în special PDL au lansat în dezbatere publică, anul acesta, politici şi proiecte irealizabile, care au monopolizat atenţia publică şi

Orice prost ştie să taie. Dar numai un şmecher ştie să se mai şi plângă apoi că nu tu, ci tot el suferă. „Suferă consecinţele politice”.
Pentru a aprecia corect posibilităţile reale şi implicaţiile acumulării cronice de deficite asupra datoriei publice şi a poverii puse asupra generaţiilor viitoare, să aruncăm o privire asupra evoluţiei bugetului general consolidat în perioada 2008 – 2012, de la declanşarea crizei mondiale şi până la prevederile pentru anul viitor.
În încercarea de a găsi o ieşire onorabilă din criza cu care se confruntă statele membre, Uniunea Europeană trebuie să ia cât mai rapid o serie de decizii istorice. Fără integrarea fiscală şi bugetară, moneda unică şi coeziunea nu pot fi susţinute în mod eficient.
Caricatură de Victor Eugen Mihai – VEM (Click pe imagine pentru mărire)
Turbulenţele economice au învăluit Europa. Criza datoriilor suverane se extinde şi nu se întrevăd soluţii rapide. OCDE a revizuit dramatic creşterea prevăzută pentru zona euro în 2012, de la 2% la numai 0,2%. În SUA nu se conturează un acord pentru reducerea deficitului, caz în care reducerile automate de cheltuieli pot trimite ţara într-o nouă recesiune.