De ce nu poate Parlamentul să audieze un magistrat
Un fost preşedinte al României a cerut ieri ca procurorul general al României să fie audiat în Parlament cu privire la desfăşurarea unor anchete de

Pe 6 august, România a achitat prima rată din împrumutul luat prin acordul cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială (FMI/CE/BM) în 2009. Suma s-a ridicat la echivalentul a circa 650 milioane euro și a fost luată din rezerva valutară a Băncii Naționale, fără a afecta
România este, de departe, campioana Uniunii Europene în materie de lucrători pe cont propriu ( self employed), potrivit studiului Golden Growth publicat recent de Banca Mondială. Cu un
Aflat deja în zonă vulnerabilă din motive economice, leul a fost scos de pe traiectorie de șirul turbulențelor politice.
Nerezidenții au început să scoată banii investiți în România și să pună presiune pe curs.
Speculatorii au vândut titluri de stat sub 4,5 lei/euro și așteaptă să marcheze profiturile la un curs împins cât
Nu trageți în Curtea Constituțională. Da, a amânat cu 40 de zile verdictul în – ca să folosim eufemisme – ”criza politică” de la București,
”În iulie 2012 au apărut semne că în România libertatea politică s-ar putea deteriora. Aratăm că aceste semne reflectă un deficit substanțial de libertate economică,