mark gitenstein

Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, a declarat miercuri că, dacă suspendarea preşedintelui Traian Băsescu se face într-un mod ce ar putea fi considerat „manipulator sau prin încălcarea Constituţiei, ar putea avea un efect foarte serios asupra felului...
4 iulie, 2012
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a avut vinerea trecută o întrevedere cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein – informează un comunicat al ministerului dat publicităţii luni, 21 mai. Potrivit comunicatului, la întâlnire a participat şi Richard Morningstar, ambasadorul...
21 mai, 2012
Ambasada SUA în România a dat marţi publicităţii un comunicat în care critică decizia CCR cu privire la respingerea ca neconstitutionale a unor prevederi din proiectul de revizuire. Astfel, ambasadorukl mark Gitenstein, consideră că decizia Curţii blochează dreptul...
21 iunie, 2011
„Confiscarea in Romania si bunele practici la nivel International” – o dezbatere organizată de Societatea Academică din România, Freedom House şi Iniţiativa pentru o justiţie curată, a adunat luni trei reprezentanţi ai ţărilor în care confiscarea averilor adunate...
7 iunie, 2011
Liderii centrali ai giganţilor Vodafone, Honeywell şi Ford, precum şi o delegaţie condusă de un senator ceh au venit, în ultimele trei săptămâni, la Bucureşti pentru a se interesa direct la primul-ministru Emil Boc despre priorităţile de investiţii...
23 martie, 2011

Cum vor investitorii străini să afle chiar din gura lui Boc priorităţile Guvernului

Liderii centrali ai giganţilor Vodafone, Honeywell şi Ford, precum şi o delegaţie condusă de un senator ceh au venit, în ultimele trei săptămâni, la Bucureşti pentru a se interesa direct la primul-ministru Emil Boc despre priorităţile de investiţii pe care le are Guvernul României şi pentru a prezenta intenţiile lor de dezvoltare a afacerilor în România. Nici CIS n-a stat cu mâinile în sân.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: