Alegerile intermediare în SUA – Mize, teme de campanie, mandate disponibile și consecințe
Statele Unite organizează pe 8 noiembrie alegerile de la jumătatea mandatului. Rezultatul va avea un impact major asupra celor doi ani rămași ai mandatului Joe

Rectorii ar putea să-și păstreze mandatul pe viață, potrivit unui amendament inclus într-un proiect cu modificări aduse Legii Educației. Reglementarea a fost aprobată de Senat
Legea cu ultimele modificări aduse Educației pleacă spre promulgare, după ce a fost adoptată luni de Senat. Ea impune, printre altele, un număr de cel
CCR a respins miercuri solicitările USR de invalidare a numirilor lui Gheorghe Stan (foto) și Cristian Deliorga, propunerile deputaților și senatorilor pentru ocuparea celor două
Prezenţa la actualele alegeri europarlamentare este estimată între 49% şi 52%, cu mult peste cea din 2014, când scrutinul s-a încheiat cu o prezenţă de
UPDATE: Fostul președinte al Curții Supreme Nicolae Popa, a cărui semnătură apare pe protocol, susține că el nu a smenat așa ceva. Nici nu avea