majoritate

Curtea Constituţională a României (CCR) arată în motivarea deciziei privind Legea referendumului că întrunirea majorităţii absolute, care constă în jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, reprezintă o condiţie esenţială pentru ca referendumul să...
12 iulie, 2012
Președintele susepndat, Traian Băsescu, a cerut, vineri, Curții Constituționale să soluționeze un conflict juridic dintre Parlament și șeful statului. ”Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis vineri, 6 iulie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a...
6 iulie, 2012
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 187 de voturi „pentru”, 56 „împotrivă” şi 5 abţineri, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne, relatează Mediafax. Proiectul schimbă condiţia...
26 iunie, 2012
Plenul Senatului a adoptat, luni, propunerea de lege, iniţiată de deputatul PNL Cornel Pieptea şi de senatorul PSD Georgică Severin, care prevede scoaterea hotărârilor Parlamentului de sub controlul Curţii Constituţionale a României, relatează Agerpres. În favoarea propunerii de...
25 iunie, 2012
Comisia juridică a Senatului a aprobat, luni, propunerea legislativă care modifică Legea referendumului astfel încât demiterea preşedintelui să se poată realiza prin votul majorităţii voturilor valabil exprimate la referendum, urmând ca proiectul să intre luni în dezbaterea plenului....
18 iunie, 2012
Cabinetul Victor Ponta primește luni votul de învestitură, cu șanse foarte mari să obțină încrederea Parlamentului, după ce numai USL a acumulat majoritatea senatorilor și deputaților. Premierul desemnat Victor Ponta a susținut, duminică seară, că, în urma recentelor...
6 mai, 2012

Cabinetul Ponta în Parlament: emoții mici

Cabinetul Victor Ponta primește luni votul de învestitură, cu șanse foarte mari să obțină încrederea Parlamentului, după ce numai USL a acumulat majoritatea senatorilor și

Cabinetul Ponta în Parlament: emoții mici

Cabinetul Victor Ponta primește luni votul de învestitură, cu șanse foarte mari să obțină încrederea Parlamentului, după ce numai USL a acumulat majoritatea senatorilor și

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: