maia sandu

Uniunea Europeană şi-a exprimat sâmbătă sprijinul pentru agenda reformatoare a preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, şi a atenţionat că votul de vineri al parlamentarilor moldoveni împotriva deciziilor Curţii Constituţionale constituie „un atac împotriva Constituţiei şi a statului de...
25 aprilie, 2021
Parlamentul de la Chişinău a votat vineri declaraţia socialiştilor privind ”uzurparea puterii de către Curtea Constituţională”, spre îngrijorarea oficialilor europeni. Curtea Constituțională votase dreptul Maiei Sandu de a declanșa alegeri anticipate. Partidele pro-ruse care deţin majoritatea în legislativul...
24 aprilie, 2021
UPDATE. Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, o întrevedere cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, la Palatul Cotroceni. Cei doi președinți au discutat legat de pandemia de Covid-19 dar și de Parteneriatul Strategic bilateral și de relațiile privilegiate...
20 aprilie, 2021
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat luni că va sesiza Curtea Constituțională (CC) pentru constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului. ”Sesizarea este depusă în aceste momente”, a anunțat șeful statului după consultările cu formațiunile parlamentare. ”Alegerile...
29 martie, 2021
Într-o perioadă de criză profundă, Republica Moldova ratează un sprijin financiar important. Este mesajul, transmite Radio Chișinău, postat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe pagina sa de Facebook. România a anunțat duminică faptul că programul de asistență...
29 martie, 2021
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a lăudat duminică, în cursul unei scurte vizite efectuate la Chișinău, eforturile Republicii Moldova de a combate corupția și de a consolida statul de drept. Vizita lui Charles Michel la Chișinău reprezintă prima...
1 martie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: