Perspectiva eliminării pensiilor speciale blochează instanțele la nivel național
Activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, va fi suspendată zilnic, între orele 10.00 și 12.00, din cauza protestelor grefierilor. De luni, 27 ianuarie,

Una dintre chestiunile pe care Guvernul Ludovic Orban dorea asumarea răspunderii a fost închisă miercuri, prin votul Senatului. Pensionarea magistraților după doar 20 de ani
Premierul Ludovic Orban a anunțat că proiectul PNL privind eliminarea pensiilor speciale exceptează doar pensiile de serviciu ale militarilor, nu și pe cele ale magistraților.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a solicitat Secției speciale și DNA statisticile privind numărul dosarelor de corupție în care sunt vizați magistrați, pentru a putea să-și
Polonia a încălcat legislația UE când a coborât vârsta de pensionare a magistraților, întrucât a produs discriminare prin introducerea unor plafoane diferite, în funcție de
Comisia Europeană consideră, într-un punct de vedere trimis Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), că înfiinţarea de către puterea PSD-ALDE a Secţiei pentru Investigarea