12 localități din 3 județe au intrat în carantină, pentru 14 zile
Municipiile Gherla şi Zalău, precum şi 1o comune din judeţele Cluj, Timiş şi Sălaj au intrat joi în carantină, pentru o perioadă de 14 zile.

Guvernul propune o reclasificare a tuturor localităților din România, care să pornească de la definirea unității administrativ-teritoriale (urbană sau rurală) ca arie funcțională primară. Pentru
Metroul va fi transferat la Consiliul General al Municipiului București, umând ca bunurile din domeniul public şi privat al statului aflate acum în administrarea Ministerului
Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat, joi, că există câteva zeci de localităţi care sunt în insolvenţă sau au cerut să intre. Conform
În paralel cu alegerile legislative de la nivelul întregii ţări, cetăţenii a 35 de localităţi din Alba şi 3 localităţi din Constanţa au fost invitaţi
Procurorii DNA au făcut cercetări în peste 20 de localităţi din judeţul Olt, unde prezenţa la referendum a depăşit sută la sută, magistraţii audiind preşedinţii