liviu dragnea

Capul de afiș al ultimelor două săptămâni a fost rectificarea negativă a bugetului, iar gradul mic de colectare a taxelor a fost subiectul atât al atacurilor dintre partidele coaliției (PSD versus PNL/Daniel Chițoiu) cât și al analizelor făcute...
3 noiembrie, 2013
Administrarea Metroului trece la Consiliul General al Municipiului București, administrarea porturilor fluviale se mută la consiliile locale, iar protejarea patrimoniului cultural și dezvoltarea turistică devin competențe exclusive ale consiliilor județene – acestea sunt câteva dintre noutățile proiectului de...
29 octombrie, 2013
Autorităţilor locale le vor fi alocate pentru creditare, în 2014, cel puţin 800 milioane de lei, fonduri destinate exclusiv investiţiilor şi cofinanţărilor pentru programele europene, nu şi pentru arierate, a declarat joi vicepremierul Liviu Dragnea. „Plafonul de creditare...
24 octombrie, 2013
În lipsa premierului Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a întâlnit luni cu parlamentarii liberali din Comisia Roşia Montană, pentru a pregăti strategia pe care partidul o va avea în cadrul USL pe acest subiect. Vinerea trecută, în...
21 octombrie, 2013
Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, după şedinţa USL, că proiectul legii descentralizării va fi adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului. În şedinţa USL s-a discutat ideea ca ceea ce ţine de ordine publică şi poliţie să fie tratat...
18 octombrie, 2013
Procurorii au cerut ICCJ preschimbarea primului termen de judecare a Dosarului fraudelor la referendum, în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat alături de alte 74 de persoane, pe motiv că termenul stabilit la 18 februarie 2014 este prea...
16 octombrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: