liviu dragnea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, luni, că șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va depune la Curtea Constituțională sesizarea privind dosarul Belina deschis de procurorii DNA. Coaliția la putere anunțase luna trecută că sesizarea va fi concepută de...
9 octombrie, 2017
Convocată oficial la Sucevița pentru o analiză a activității guvernamentale și a relațiilor dintre executiv și Parlament, şedinţa CEX a PSD oferit pretext pentru ca președintele Liviu Dragnea să sugereze DNA să cerceteze decizii judecătorești. Exemplul oferit de...
29 septembrie, 2017
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că deocamdată nu se iniţiază vreun demers la nivel guvernamental pentru adoptarea monedei euro în 2022 şi nu crede că cineva a început „o asemenea aventură”, în condiţiile în care nu...
29 august, 2017
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus „ efectuarea urmăririi penale față de” S.C. Tel Drum SA şi de reprezentanţii acesteia, Petre Pitiş şi Mircea Vişan, director general, respectiv fost director ai firmei, „pentru săvârşirea infracţiunii de folosire...
18 august, 2017
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se va întruni miercuri, 2 august, începând cu ora 11.00, având pe ordinea de zi scrisoarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, prin care se solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 2-4...
29 iulie, 2017
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Koveși, a confirmat pentru Ziare.com că  firma Tel Drum a mai făcut în trecut obiectul unor cercetări ale procurorilor anticorupție, însă dosarul respectiv a fost clasat în 2010, când la șefia instituției...
16 iulie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: