livia stanciu

Temeinicia sau oportunitatea emiterii decretului de instituire a stării de urgență pot fi verificate doar de către instanțele de judecată, și nu de Parlament sau de Curtea Constituțională, susțin judecătoarele CCR Livia Stanciu și Simina Tănăsescu, în opinia...
15 mai, 2020
Judecătorii şi procurorii au vocaţie egală sub aspectul eligibilităţii în funcția de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, se arată în motivarea deciziei prin care CCR a admis mai multe obiecţii de neconstituţionalitate la legea de modificare a...
6 martie, 2018
Înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție nu încalcă legea fundamentală și este „expresia voinței legiuitorului”, au decis în ianuarie judecătorii CCR, când au discutat modificările aduse Legii privind organizarea judiciară. În argumentația lor, ei amintesc, în motivarea deciziei,...
13 februarie, 2018
Președintele CCR îi poate cere unui judecător să redacteze din nou opinia concurentă (diferită de cea a majorității), dacă va considera că aceasta conține abateri de la regulă, potrivit unei hotărâri a Curții Constituționale publicate vineri în Monitorul...
24 iunie, 2017
Valer Dorneanu (foto) a fost ales miercuri președinte al Curții Constituționale. Votul secret al magistraților pentru această poziție a avut loc în prima ședință în actualul format, după ce noii judecători CCR – Livia Stanciu, Marian Enache și...
13 iulie, 2016
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul numirii Liviei Stanciu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Cu aceasta desemnare s-au încheiat numirile pentru cele trei posturi de judecători CCR care...
9 iunie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: