ligia deca

Federația Sindicatelor din Educație (FSE) Spiru Haret a propus marți, la dezbaterea din Camera Deputaților a proiectului legii învățământului preuniversitar, câteva noi măsuri, elaborate după cazurile de violență înregistrate recent în școli. Printre acestea se numără reintroducerea exmatriculării...
11 aprilie, 2023
Două dintre ideile diasporei româneşti din domeniul Cercetării au fost incluse în proiectele legilor educației, a anunțat luni seara ministrul Ligia Deca. Este vorba despre două priorități strategice – internaţionalizarea învățământului superior şi realizarea unui program naţional de...
11 aprilie, 2023
Proiectele legilor educației, elaborate conform viziunii președintelui Klaus Iohannis materializată în programul România Educată, au fost adoptate în ședința de miercuri a Executivului și urmează să plece spre Parlament. A rămas în document examenul de admitere la colegiile...
30 martie, 2023
Premierul, Nicolae Ciucă ,a anunțat joi calendarul ferm al procesului de adoptare a proiectelor legilor educației. Ele au fost discutate în ședința de joi a Executivului, urmând ca în perioada următare să intre în procedura de avizare, astfel...
9 martie, 2023
Evaluarea națională se va derula pe modelul actual, colegiile vor putea organiza examen pentru cel mult 60% din locuri, iar bacalaureatul va conține o probă suplimentară, de competențe de bază, dar același număr de probe scrise, a declarat...
27 februarie, 2023
Consilierul prezidențial Ligia Deca a depus luni seară jurământul de ministru al Educației, după ce Biroul Politic Național al PNL a decis, luni, prin vot, să fie propusă pe acest post în locul lui Sorin Cîmpeanu. ”Ligia Deca...
3 octombrie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: