lege

Procedura reexaminării nu poate fi aplicată în cazul unui act normativ declarat neconstituţional în ansamblul său, se arată în motivarea deciziei prin care CCR a admis sesizarea PNL şi USR cu privire la modificarea Legii 334/2006 referitoare la...
6 iulie, 2018
Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea privind prevenirea și combaterea antisemitismului. Legea, iniţiată de un grup de parlamentari din mai multe grupuri parlamentare, prevede pedepse cu închisoare pentru promovarea ideilor antisemite, pentru distribuirea materialelor antisemite și folosirea în...
2 iulie, 2018
Comisia Europeană a lansat luni procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, trimițând Poloniei o scrisoare de punere în întârziere referitoare la legea adoptată de această țară cu privire la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit Comisiei, aceste măsuri aduc...
2 iulie, 2018
Legea de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) a fost promulgată marţi, după mai multe luni de dezateri dure în Parlamentul britanic, anunță BBC. Brexit – prevăzut a se produce peste nouă luni...
26 iunie, 2018
După o lungă perioadă de incertitudine fiscală și schimbări legislative frecvente, apare și o lege favorabilă mediului de afaceri și în special micilor antreprenori. Este vorba de legea recent adoptată de Camera Deputaților care le acordă societăților posibilitatea...
22 iunie, 2018
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis vineri să reclame la Curtea Constituțională legea care introduce posibilitatea executării acasă a pedepsei cu închisoarea. Motivul sesizării Curții îl reprezintă lipsa de previzibilitate si claritate. În hotărârea de sesizare...
9 iunie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: