Klaus Iohannis: O parte din militarii români din Irak au fost deja relocați
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că parte a militarulor români din Irak au fost relocați – o măsură preventivă adoptată după acțiunea americană care

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la o întâlnire informală cu jurnaliștii la Cotroceni, că a sugerat guvernului să mai aștepte cu licitațiile privind implementarea
Lupta anticorupție, medierea negocierilor pe plan extern și implicarea în domeniul educației sunt printre cele mai importante realizări prezentate de președintele Klaus Iohannis, joi, la
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, despre proiectul de buget 2020, că este unul bun, declarându-se de acord cu asumarea răspunderii, care i se pare
Președintele Klaus Iohannis a primit premiul Charlemagne (Carol cel Mare) pentru anul 2020. Juriul i-a acordat această distincție pentru că a fost „un campion de
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că îi va retrage decorația fostului premier Adrian Năstase, care a ispășit o pedeapsă cu închisoarea. Șeful statului a