justitie

Curtea Constituțională a amânat toate cauzele aflate pe ordinea de zi a ședinței de miercuri. Motivul ar fi fost o schimbare radicală de opinie a lui Daniel Morar, fost procuror-șef al DNA, în ceea ce privește OUG 90/2018 pentru...
28 februarie, 2019
„Infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare a banilor au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă” prin probele de la dosar, precizează în motivare cei trei judecători din completul de trei care l-a condamnat pe Darius Vâlcov...
28 februarie, 2019
Adunarea Generală a Tribunalului Municipiului București (cel mai mare din țară) a decis să înceteze judecarea dosarelor până pe 8 martie. TMB, care a adoptat inițial (săptămâna trecută), o formă mai blândă de protest, nu numai că trec...
28 februarie, 2019
Laura Codruța Kovesi a fost citată pentru a doua oară la Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Ziua audierii este 7 martie, când conferința președinților din Parlamentul European (liderii grupurilor politice și președintele forului) vor decide pașii de...
28 februarie, 2019
Protestele magistraților, de o amploare fără precedent, au intrat miercuri în a doua săptămână, cu o revendicare principală ce nu este negociabilă – abrogarea OUG 7, care introduce noi prevederi ce afectează independența Justiției. Un număr de peste...
28 februarie, 2019
Anul 2018 a fost, pentru Justiție, unul dominat de avalanșa modificărilor aduse legilor justiție și de presiunile asupra instituţiilor judiciare, în special asupra Parchetelor, a declarat miercuri procurorul general al României, Augustin Lazăr, la prezentarea bilanțului pe anul...
27 februarie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: