9 polițiști din Capitală anchetați pentru tortură
Procurorii Tribunalului București investighează un dosar în care nouă polițiști din București sunt acuzați că au torturat și umilit două persoane care au atras atenția

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată miercuri în dosarul de corupție în care este acuzat că a primit de
„Creșterea calității actului de justiție, aplicarea unitară a legii, soluționarea dosarelor în termene rezonabile rămân deziderate actuale”, a declarat președintele Klaus Iohannis miercuri, la ședința
Guvernul a aprobat joi proiectul legii pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor săvârșite de magistrați (SIIJ), proiectul elaborat în mandatul actualului ministru al Justiției, Stelian
Curtea Constituţională a României a respins cu majoritate de voturi sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Guvernului şi Avocatului Poporului legate de legea ce
Stelian Ion, ministrul Justiției, a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de prsă, trimiterea către Executiv a proiectului de lege pentru desființarea Secției speciale de