Cristi Dănileț: Jos mâinile de pe Justiție!
Pentru că statutul de judecător nu îmi permite să analizez recentele evenimente politice din România, mă voi limita doar la cele care ating direct domeniul

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Antena 3, că Guvernul şi Parlamentul precum și el au acceptat decizii ale instanțelor chiar şi când au
Viviane Reding, Comisarul European pe Justiție, Drepturi Fundamentale și Cetățenie al Comisiei Europene a reacționat, marți, la atacurile asupra Curții Constituționale din România, pe care
Senatorul UNPR Şerban Mihăilescu a fost achitat definitiv de instanţa supremă, luni, pentru faptele de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, vineri, condamnarea senatorului Cătălin Voicu la cinci ani de închisoare cu executare, și a fostului judecător
Premierul Victor Ponta a recunoscut, joi, la Realitatea TV, că acțiunea fostului șef al Inspectoratului de Stat în Construcții, Constantin Grăjdan, de retragere a ISC