justitie

Nu mai e o joacă: ceea ce acum câteva luni socoteam doar simple diversiuni și spectacol de incompetență, intră în lucru de săptămâna viitoare la transpunere în legislație. Sub presiunea deficitului care riscă să spargă bariera de 3%...
29 august, 2017
Adunarea generală a procurorilor DNA a respins în unanimitate câteva dintre modificările legislative propuse de ministrul Tudorel Toader, printre care și pe cea care prevede transferarea Inspecției Judiciare în subordinea Ministerului Justiției, adică sub control politic. „Modificările la...
29 august, 2017
Polonia nu a respectat termenul-limită până la care UE astepta un răspuns în legătură cu controversata reformă a justiției elaborată de guvernul de dreapta. Despre aceste măsuri Bruxelles-ul crede că ele vor afecta independența justiției poloneze, a declarat...
28 august, 2017
DNA cere ca Senatul să-i ridice imunitatea lui Viorel Ilie (foto), senator și ministru pentru relația cu Parlamentul, pentru a-l putea cerceta pentru instigare la infracțiunea de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor...
25 august, 2017
Măsurile anunţate sunt doar propuneri, a precizat vineri dimineață ministrul justiţiei, Tudorel Toader, în prima sa explicație oferită după ce miercuri a prezentat mai multe măsuri de modificare a legilor justiției. Unele dintre propunerile sale au provocat critici...
25 august, 2017
Executivul UE așteaptă să primească proiectul modificărilor propuse în Justiție de către ministrul Tudorel Toader, precum și explicații suplimentare, a declarat pentru Hotnews un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. ”Solicităm autorităților române proiectele de legi și explicații...
24 august, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: