Cristian Grosu / Statele paralele ale României
În România nu există un stat paralel. Faptul că ar exista un stat paralel e formularea și găselnița de marketing și diversiune prin care cuplul

Procurorii DNA au pus sub sechestru pe averile suspecților din dosarul Tel Drum, inclusiv pe cea a liderului PSD, Liviu Dragnea. Măsura a fost luată
Procurorii cehi au cerut, marţi, Parlamentului de la Praga, să-i ridice imunitatea lui Andrei Babis (foto), cel mandatat să formeze noul guvern. Miliardarul, supranumit „Trump
Plenul comun al Parlamentului a aprobat luni, cu 198 de voturi „pentru” și 119 „împotrivă”, o modificare importantă a regulamentului Comisiei speciale privind sistematizarea, unificarea
Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 i-a cerut luni ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să o sancționeze pe Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA.
La o zi după Raportul extrem de critic privind MCV, Curtea Constituțională a dezbătut joi sesizarea președintelui Senatului referitoare la posibilul conflict juridic de natură