judecatori

UPDATE: Cei patru judecători au fost reţinuţi, după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat reţinerea şi eventuala lor arestare preventivă. Iată comunicatul DNA referitor la faptele de corupţie ale celor patru şi la acuzaţiilor aduse lor:...
19 mai, 2014
Deputatul PSD Miron Mitrea a fost retrimis în judecată de procurorii anticorupţie. Potrivit MEDIAFAX, primul termen al procesului care se va judeca la instanţa supremă fiind stabilit pentru 15 noiembrie. Dosarul lui Mitrea a fost înregistrat la Înalta...
31 octombrie, 2013
Consiliul Superior al Magistraturii a avizat marți proiectul de lege pentru eliminarea pensiei speciale pentru magistrații condamnați pentru corupție, alte fapte în legătură cu serviciul, săvârşite cu intenţie, precum şi pentru orice alte infracţiuni care aduc atingere prestigiului...
20 august, 2013
Comisiile parlamentare de anchetă nu vor putea face audieri, decât cu respectarea separației puterilor în stat, potrivit unor modificări adoptate, luni, de Comisia pentru revizuirea Constituției, la un amendament anterior. Amendamentul inițial, care era propus de senatorul liberal...
17 iunie, 2013
Judecătorii Alina Ghica și Cristi Dănileț s-au întors în Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) după ce instanțele la care au apelat le-au suspendat decioziile de revocare. Cei doi magistrați vor participa marți la plenul CSM. Judecătorii Alina Ghica...
3 iunie, 2013
Foşti politicieni italieni, poliţişti şi gangsteri sunt judecaţi în Sicilia, după ce au fost acuzaţi că au încheiat contracte secrete, după o serie de atacuri cu bombă în aniii 1990, relatează Euronews. Zece persoane, printre care şi ministrul...
28 mai, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: