Parchetul General a clasat Dosarul privind elaborarea OUG 13
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a clasat Dosarul privind OUG 13, pentru că nu există probe concludente care să permită continuarea investigației

Lucian Duță, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a fost pus marți sub control judiciar sub cauțiune, în dosarul de corupție legat
Grațierea în întregime a pedepselor de până la cinci ani inclusiv este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială, precizează Consiliul Superior al
Ministerul Justiției a anunțat luni că nu intenționează să mai elaboreze niciun proiect de lege privind posibile modificări ale codurilor penale, ci doar va centraliza deciziile
La câteva ore după ce Victor Ciorbea a susținut că instituția pe care o conduce nu poate contesta o OUG care nu a intrat în
Ordonanța privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de marți spre miercuri, în timp ce zeci de mii de oameni