Victor Ponta – vizită în Germania
Primul-ministru Victor Ponta va efectua luni şi marţi o vizită oficială în Germania, la invitaţia cancelarului german Angela Merkel, pe agenda discuţiilor figurând relaţiile bilaterale,

Creșterea cursului de schimb cu aproape trei procente în ultimele două zile, până la 4,55 lei/euro a declanșat din nou reflexul facil alarmist. În realitate,
Guvernul urmează să introducă impozitul forfetar la hoteluri, restaurante și service-uri auto, începând cu luna iulie, a declarat, luni, ministrul delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va da pe 3 iunie avizele consultative asupra celor cinci procurori propuși miercuri de ministrul interimar al Justiției, premierul Victor
Președintele Traian Băsescu l-a numit luni pe fostul procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Daniel Morar, în funcția de judecător al Curții Constituționale, pentru un
Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional a aprobat o prelungire de trei luni a acordului stand by cu România, până la data de 30 iunie