iulie

Rectificarea bugetară, modificarea Codului fiscal şi îmbunătăţirea salarizării personalului din cultură se numără printre măsurile pe care Guvernul urmăreşte să le ia prin ordonanţă simplă în vacanţa parlamentară programată în iulie-august 2012, potrivit proiectului legii de abilitare a...
21 aprilie, 2012
Consiliul European de toamnă reunit duminică, la Bruxelles, a decis ca până la sfârşitul anului 2011 să fie găsită o soluţie privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen în două etape, până în iulie 2012, a declarat...
23 octombrie, 2011
21 iulie 2011. Liderii statelor din zona euro sunt convocaţi la un summit extraordinar. Ordinea de zi: criza datoriilor şi un al doilea plan de salvare pentru Grecia. Atena a mai primit 162 de miliarde, iar ţările cu...
24 iulie, 2011
Bilanțul atacurilor sângeroase de vineri din Norvegia au urcat la 92 de morți, potrivit unor informații provizorii furnizate sâmbătă de poliția norvegiană, citată de Reuters. Cel puțin 85 de persoane și-au pierdut viața în urma focurilor de armă...
24 iulie, 2011
Cel puţin 17 persoane au fost ucise, vineri, în Norvegia, în două atacuri diferite, despre care Poliţia spune că ar putea avea legătură unul cu celălalt, au anunţat agenţiile internaţionale. Cel puţin 7 persoane şi-au pierdut viaţa şi...
23 iulie, 2011
Grecia mai are bani doar până pe 18 iulie, şi dacă nu găseşte finanţare va intra în default, notează money.ro. De măsurile pe care le vor lua până atunci FMI, UE şi BCE depinde viitorul zonei euro. Grecia...
25 mai, 2011

Europa – 3 ani de criză. Episodul III: Constrângerile zonei euro. Scapă cine inspiră încredere şi fuge mai repede. România

21 iulie 2011. Liderii statelor din zona euro sunt convocaţi la un summit extraordinar. Ordinea de zi: criza datoriilor şi un al doilea plan de salvare pentru Grecia. Atena a mai primit 162 de miliarde, iar ţările cu probleme au primit promisiunea unor dobânzi şi termene mai flexibile la credite pentru rostogolirea datoriilor. Însă e doar o amânare a soluţiei pe care încă nu o deţine nimeni: cu doar o zi înainte, FMI criticase lipsa unui plan coerent pentru rezolvarea crizei datoriilor suverane. Cursdeguvernare.ro schiţează povestea simplă şi grea a crizei pe care Europa o străbate încercând să evite colapsul unor state membre şi să iasă la mal cu cât mai puţine prejudicii.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: