Preşedintele Italiei – în vizită de stat în România
Preşedintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, va efectua, în perioada 15-16 septembrie, o vizită de stat în România, la invitaţia omologului său român, Traian Băsescu, se

Guvernul italian s-a angajat marţi să majoreze TVA şi să propună introducerea în Constituţie a unui amendament care să prevadă obligativitatea unui buget echilibrat, în
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a salutat în cursul unei convorbiri cu premierul italian, Silvio Berlusconi, măsurile de austeritate adoptate de guvernul de la
Premierul italian Silvio Berlsuconi a fost acuzat, luni, de către opoziţie că a cedat suveranitatea ţării către Banca Centrală Europeană, după ce Guvernul s-a angajat
Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, reunit, duminică într-o şedinţă de urgenţă, a decis ca BCE să intervină decisiv pe pieţele financiare, în contextul crizei datoriilor
Procurorii din Italia au confiscat documente de la birourile locale ale agenţiilor de rating Moody’s şi Standard & Poor’s (S&P), într-o anchetă privind fluctuaţiile „anormale”