Turcia va fi exceptată de la sancțiunile americane impuse importatorilor de petrol iranian
Turciei i s-a transmis că va fi exceptată de la sancțiunile pe care administrația SUA le-a impus exporturilor de petrol iranian, a anunțat ministrul turc

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), principalul organ judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a cerut miercuri Statelor Unite să ridice sancţiunile împotriva Iranului care vizează ajutorul
State din cadrul Uniunii Europene au ajuns la un acord cu Rusia şi China pentru implementarea unui sistem special de plăţi care să faciliteze relaţiile
Un atentat a ucis, sâmbătă, în Iran cel puțin 29 de oameni, din care jumătate erau membri ai Gărzilor Revoluționare, cea mai puternică forță militară
Iran şi Siria au semnat un acord de cooperare militară cu prilejul întâlnirii avute de cei doi miniştri ai apărării la Damasc, anunță Reuters, care
Facebook şi Twitter au anunţat marţi suspendarea a sute de conturi ce erau folosite pentru a face proagandă pro-iraniană. Decizia a fost luată ca urmareîn